Cu sportul la purtător

Cu sportul la purtător

“Hai trezirea! La alergare!”. Așa ne trezea tata uneori dimineața, iar eu aveam genele lipite și nu puteam să deschid ochii până nu mă spălam pe față. Dar nu comentam și mergeam la alergare împreună cu tatăl și frații mei.
Pe la 10 ani ne cățăram pe panourile de escaladă ale vânătorilor de munte din Predeal, mergeam târâș pe coate pe sub sârmă și râdeam cu toții la glumele lui tata. Toată familia juca fotbal cu o minge de plajă și mai mult alergam aiurea decât jucam ceva, dar era frumos; mai mult pentru că eram cu toții implicați.
Pe la 12 ani mergeam cu tata la sală. Oamenii de acolo îmi spuneau c-o să rămân mică de înălțime și că un copil nu are ce căuta la sală, deși nu îmi puneam sub nicio formă sănătatea în pericol (acum am 1,73 m, i-am depășit chiar și pe ai mei, deci s-au înșelat),
La scoală făceam ce făceam și ajungeam în echipa școlii de fiecare dată. Nu prea conta ce era: baschet în generală, volei și handbal în liceu; bine, de fapt în liceu cred ca am jucat de toate (chiar și tenis de picior). S-ar zice că nu prea mi-a plăcut la școală, ba din contra! Doar că sportul mi-a plăcut în mod special, iar jocurile în echipă dezvoltă mult un copil, mai mult decât te dezvoltă poate o materie dintr-aia mai puțin semnificativă, așa că da, uneori am preferat să stau pe teren, să ma joc.
Pe la 14 ani am făcut dansuri de societate, un sport extrem de greu și de solicitant, dar dintr-o anumită circumstanță după doi ani m-am lăsat.
Pot spune că am știut dintotdeauna ce înseamnă să faci mișcare, să fii activ și mi-a și plăcut mult.
Afară ne dădeam pe role, iar când ne-am plictisit de plimbat, ne-am dus în skate park să ne dăm pe rampe. Uneori ne era frică că ne spargem capul și pe bună dreptate la câte căzături aveam la activ (mai mult eu).

Tristețea și socul au venit la facultate când am fost surprinsă să văd că nu prea se mai dădeau 2 lei pe sport. Eram printre puținii care își aduceau echipamentul, iar în cele din urmă sportul pur și simplu s-a evaporat.
Noi am continuat să ne dăm pe role, dar nu atât de des ca înainte. Iar cum nu mă mai loveam de sport atât de ușor ca în liceu, încet, încet simțeam că pierd contactul. Atunci am realizat că ar trebui să găsesc ceva care să-mi placă la fel de mult, dar care să se poată adapta la noua viață de om mare cu serviciu și foarte puțin timp liber. Am încercat cam toate clasele posibile și imposibile de pilates, aerobic, treaba aia nebună pe trambulină și multe altele, dar nu m-au prins deloc, iar mie dacă nu-mi place ceva, nu fac.

Mai târziu am fost la un concurs MTB cu niște colegi de serviciu prin pădure și atunci am redescoperit bicicleta. Mi-am promis că o să am una la un moment dat si că o să mă plimb peste tot cu ea, ceea ce s-a și întâmplat. De atunci am făcut tot felul de trasee și sper să reușesc să o țin tot așa.
Un pic mai târziu, am descoperit mersul pe munte. Deși am iubit munții de când am amintiri, prima oară am ajuns pe un vârf la 24 de ani, cu Alex. Noutatea, oboseala, visul îndeplinit, priveliștea, m-au copleșit și privind în zare mi-au dat lacrimile. De atunci, merg mereu când am ocazia. Efectiv așa ceva nu mai întâlnești nicăieri.
Dar cum pe bicicletă și pe munte nu poți merge oricând pentru că depinzi de vreme și de alți factori, aveam nevoie de un sport al meu pe care sa îl pot face când vreau.
Am încercat și alergarea, dar nu e pentru mine, deși uneori o mai fac chiar dacă nu îmi place.
Dar în 2016 am descoperit crossfit-ul și asta a schimbat complet viziunea mea despre fitness. Era exact ceea ce trebuia. Crossfit-ul este o combinație de exerciții de intensitate mare, cardio, mobilitate și weight lifting. Este despre tehnică și anduranță și se adaptează perfect oricărui nivel de pregătire. Serios, există vreo 5 feluri în care poți face o tracțiune! Nicio clasă nu e la fel, deci nu ai cum să te plictisești, iar rezultatele se vad instantaneu. Și când zic rezultate, mă refer atât la ceea ce reușești să faci cu corpul tău (lucruri pe care poate credeai că nu le poți face vreodată), cât și la rezultate fizice.
Eu merg la Crossfit Groove unde am găsit o echipă foarte tare care te ajută mereu să devii cea mai bună versiune a ta. Crossfit-ul este despre a-ți depăși limitele, despre energie, echipă, oameni, iar totul se desfășoară în siguranță datorită coachilor atenți și dedicați. După puțină vreme, reușești mișcări pe care până atunci le vedeai doar la televizor și devine addictive, încât nu mai vrei să mai mergi la vreo altă sală normală.

Pentru oricine vrea să iasă un pic din rutină, să încerce ceva nou, recomand o ședință de crossfit. Dacă e pentru tine, ar trebui să te prindă din prima.
Nu sunt vreo mega sportivă, nu fac asta în fiecare zi, am multe exerciții pe care încă nu le pot face, deși merg de 3 ani. Dar îmi place și mă face să mă simt bine, mai ales când știu de unde am pornit și unde am ajuns. Știu că viețile noastre sunt foarte aglomerate, dar uneori trebuie să renunți la anumite lucruri ca să ai timp și de sport. Eu încerc.

 

Facebook
Facebook
Instagram

2 Replies to “Cu sportul la purtător”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *