12 zile de puscarie

12 zile de puscarie

“Gata. Acum o coasem si puteti pleca”.
Aud stand intinsa pe masa rece in sala de operatii din spitalul de dermatologie Scarlat Longhin. Pana si numele, Scarlat Longhin suna ca un asasin, iar doctorul se potriveste in cadru mergand cu ajutorul unui baston din cauza problemei la sold. Si nu, nu suntem inca in era Doctor House. Adevarul este ca locul arata sinistru. Si miroase ciudat, mai ciudat ca in orice alt spital. Nu ma gandesc decat la faptul ca mai e putin si putem pleca acasa.

“Cu ce ata sa o cos?” intreaba doctorul.
Mama raspunde instantaneu “sa fie un fir bine reprezentat ca asta mica-i bezmetica si nu am de gand sa ii plesneasca operatia”.
Sa ii plesneasca operatia, sa ii plesneasca operatia, repet de cateva ori in gand vorbele mamei si atunci constientizez cum s-ar intampla si ce ar presupune aceasta actiune si ma trece o senzatie de scarba si groaza.
Cu toata anestezia din lume, de fapt, cu toate cele 4 anestezii pot simti fara sa ma doara cum sunt cusuta. Simt cum intra acul, trece ata prin piele, iese pe partea cealalta si apoi intra la loc, dar nu ma doare.
Pana acum nu simtisem nimic asemanator, pentru ca nu ma mai cususe nimeni. Nu mi-am spart sau rupt nimic niciodata, iar acum aproape am mers de buna voie la doctor.
Dupa inca cateva minute am reusit sa plecam, iar cand efectul anesteziei a trecut resimteam parca tot procesul operatiilor, dar pe viu. Nu puteam sa stau in picioare, nu puteam sa stau intinsa, oricum stateam disconfortul era imens. Nu puteam sa dorm decat pe burta, iar eu urasc sa dorm pe burta, dar fiind singura mea optiune trebuia sa ma complac situatiei.

Au trecut ceva ani si cicatricile sunt aici cu mine, ca semnele detinutilor pe peretii celulei cu ajutorul carora incearca sa tina socoteala zilelor. Doar ca eu am 4 linii orizontale (trei pe spate, una pe burta), cu cate 3 linii verticale fiecare. Pe spatele meu asta ar insemna 12 zile trecute din viata unui detinut.
Inca se vad, dupa mai bine de 9 ani. Chiar si spitalul s-a desfiintat si pana si doctorul a murit, dar cicatricile mele tot acolo sunt, la fel de proeminente, datorita mamei care a cerut sa fiu cusuta bine.

Sunt atat de urate incat la mare, sunt intrebata des cu rusine sau mila daca am suferit de vreo boala, daca am fost hranita printr-un tub sau daca am avut probleme cu ficatul… Ca sa ma distrez le spun ca m-am luptat cu unii care voiau sa-mi fure telefonul. Intotdeauna prinde gluma asta. Alunitele mele scoase chiar par niste injunghieturi. Si inca mai am cateva de scos….

 

Facebook
Facebook
Instagram

One Reply to “12 zile de puscarie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *