Bikeathon Tara Fagarasului | 2017

Bikeathon Tara Fagarasului | 2017

Sunt  constienta de ceea ce imi poate corpul si de limitele lui, insa sunt genul care zice “hai”. Tot ce conteaza este sa incerci, iar mai apoi vei realiza ca de multe ori ne impunem aceste limite singuri. La mine exista cumva un echilibru acolo intre nebunia de a experimenta lucruri noi si ratiunea ca nu-s robot.

Concursul de ciclism din Fagaras este organizat de fundatia Tara Fagarasului si are ca scop sustinerea diverselor cauze din comunitatea lor. M-a prins din prima pentru ca stiu cat de multe se pot realiza cu putin de la multi oameni si in plus, ce poate fi mai frumos decat sa dai la pedale printr-un peisaj misto, intr-o zi de iunie, stiind ca banii tai de inscriere ajung exact acolo unde ai ales tu sa ajunga si apoi mai departe ceva frumos se construieste si datorita tie. In cele mai multe cazuri, noi oamenii de rand putem face diferenta.

10 iunie 2017. Cetatea Fagaras. Misunatura de oameni. Ma ia emotia. Sunt aici cu el, participam impreuna. Amandoi facem astazi ceva pentru prima data. Eu, semimaraton. El, maraton. Slava Cerului ca e pe bicicleta altfel m-as fi intrebat ce Doamne Iarta-ma fusese in capul meu pentru ca inca nu am gasit cheia succesului cu alergatul.

In jur sunt si oameni super pregatiti cu super biciclete. Frane pe disc, brand-uri arhicunoscute din domeniu, pantaloni cu fund, pantofi nu stiu de care super speciali de bike, iar eu cu un Rockrider de 500 lei din Decathlon. El sta un pic mai bine, dar nu-i prea departe nici el. Incep sa ma gandesc daca bicicleta mea o sa faca fata; plouase bine cu niste zile inainte.

Dar imi revin repede, aducandu-mi aminte de turele lungi de 17 km in zilele de week-end prin padurile din jurul Bucurestiului pe care nu le simteam ca pe o povara, iar acum sunt doar cativa kilometri in plus. Si in caz ca plesneste bicicleta, aia e, ma intorc cu ea in spinare si gata.

Nu stiam exact la ce sa ma astept, fiind o tura cu inclinatie destul de mare de nivel fata de ceea ce eram obisnuita. Dar, imi plac aventurile asa ca, sa-i dam drumul.

Start – go – finish.

Am reusit! Am terminat 22 de kilometri prin iadul noroaielor si urcarilor. Tura a fost de-a dreptul insane. Cea mai mare parte am avut de urcat, urcat si nu stiu daca v-am zis ca era de urcat. Sau, cine stie, poate doar asa am perceput eu lucrurile. Oare? Ce-i drept, am urcat de mi-a venit rau.

Traseul a fost marcat corect, fara sa existe posibilitatea de a te pierde. Asa ca, bulina alba pentru organizatori. Marcajul traseului este crucial pe astfel de distante in natura.

Oamenii pe care i-am intalnit pe traseu au fost extraordinari. Atmosfera super placuta. Oameni veseli, fericiti, familii, copii, profesionisti, toti prietenosi, uniti fiind de pasiunea pentru biciclit si dorinta de a da o mana de ajutor.

Pe coborare prindeam o viteza de nu stiam daca o sa reusesc sa ma mai opresc vreodata. Nu-mi dadeam seama daca era de la bicicleta, pentru ca eram printre singurii cu frane pe roti sau pur si simplu era un lucru normal. Bicicleta si-a facut treaba fara probleme si am ajuns la finish intreaga si chiar pe o pozitie buna, dat fiind faptul ca era prima data cand participam la asa ceva. 

La deal schimbam viteza si inaintam super incet, atat cat puteam. Era foarte greu, iar pe unele portiuni, impingeam bicicleta pe propriile-mi picioare. De-a lungul timpului m-au depasit mai multi concurenti de la tura de 46 de km, iar toti oamenii care treceau mi-au trimis un gand bun sau un sfat. Unii imi ziceau sa ma urc pe bicicleta orice ar fi ca asa fac anduranta.

La o alta urcare, prin paduri, ma depaseste o biciclista si ma sfatuieste sa schimb viteza. Ii raspund ca-mi cam ard muschii, dar pana sa apuc sa termin, tipa dispare printre copaci si atunci aud “da-i, da-i tare ca urmeaza coborareeee!”si asa am facut. Si atunci cred ca m-am entuziasmat prea tare pentru ca am avut o coborare bestiala, vantul imi suiera pe langa urechi, stanga-dreapta dealurile Fagarasilor, vremea superba, pamant uscat. Vad mai sus o stana, ma ia adrenealina, viteza creste si deja ma credeam ciclista de downhill, dar toate visele s-au naruit cand in fata vad noroi. O tona de noroi.

Alerta, alerta in creierul meu, dar prea tarziu.

Pana am observat eu ca toti ceilalti ciclisti o luasera prin dreapta (dupa urmele lasate), deja ma pozitionasem spre stanga spre noroiul cel mai mare. Am calculat eu ecuatii de gradul 17 intr-o fractiune de secunda si am realizat ca sansele sa scap ‚necazuta’ de acolo erau cam de 5%. Era prea tarziu pentru orice asa ca am intrat in noroi cu mutra de Silverster Stalone cand era pregatit sa intre in ring in Rocky al nu stiu catelea si degeaba, acolo a ramas bicicleta, infipta, iar eu nu, normal. Am zburat peste ea direct in noroi. Cu totul. Parea ca m-am lovit, dar nu simteam mare lucru la momentul ala. M-am uitat repede stanga-dreapta sa vad daca m-a vazut careva, Slava Cerului ca nu, si merg mai departe. Atunci am realizat ca aveam toate gazele pe mine lipite-n noroiul care deja se usca de la caldura. Nu mai mentionez ce fobie de insecte am…

Pe ultimii 3 kilometri m-a prin din urma si el (turele de 22 si de 46 se desparteau la un moment dat si se uneau pe ultimii 10). Ma bucur sa-l vad si continuam impreuna. Am trecut linia de finish amandoi o data dupa 3 ore fix de la start. De fapt, n-am trecut linia de Finish propriu zis pentru ca nu stiu ce a fost in capul meu, dar nu am trecut pe sub chestia aia gonflabila pusa acolo special sa indice Startul si Finish-ul. Eu am trecut pe langa. Au inceput organizatorii sa rada si au zis ca se pune si asa.

Ce am invatat din asta?

Cel mai important este sa vrei si sa te pregatesti cu ce resurse ai si mai apoi sa ai curajul sa participi. Vezi tu ce iese. Daca eu am terminat un semi cu un Rockrider, oricine poate, numai sa vrea.

De obicei ne agatam de foarte multe lucuri si ne gasim motive sa nu facem ceva. Este mult mai usor sa-ti gasesti scuze, decat sa gasesti mijloace pentru a-ti indeplini visul. Indiferent ca vorbim despre un concurs de bicicleta sau de viata in sine.

Du-te, incearca, asa cu ce ai si daca mai apoi te prinde si vrei sa devii din ce in ce mai bun, atunci poti investi intr-un echipament de calitate si-ti poti cumpara o bicicleta profi, pentru ca uneori poate face diferenta. Dar face diferenta asupra locului pe care iesi, atat. Intre timp mi-am cumparat o bicicleta noua si de abia astept sa particip la urmatoarea editie. Acum am asteptari mai mari de la mine.

Tuturor ne poate fi greu, dar ceea ce conteaza este de fapt atitudinea noastra asupra lucurilor si cum ne raportam noi la ele. Si asta tine doar de noi.

 

Photo: Facebook 

https://www.facebook.com/bikeathontarafagarasului/

Facebook
Facebook
Instagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *